Litovoi și Bărbat: conflictul cu regalitatea ungară, în actul din 1285

La 8 ianuarie 1285, la Lugoj, regele Ungariei, Ladislau al IV-lea, îi dăruia magistrului Georgius, fiul lui Simon, mai multe sate regale din comitatul Sáros. Ca să arate de ce, actul invocă serviciile lui militare. Printre ele, o campanie împotriva unui voievod numit Lython, care ocupase pentru sine o parte a regatului „dincolo de Alpi” și refuza să-i restituie regelui veniturile de acolo. Georgius l-a ucis pe voievod și l-a capturat pe fratele lui, Barbath^[1].

Câteva rânduri dintr-o donație sunt principala mărturie directă despre acest conflict. Istoriografia leagă numele lui Lython de Litovoi, voievodul din diploma cavalerilor ioaniți din 1247, și de terra Litua. Ce dovedește, de fapt, actul din 1285 despre conflictul dintre Lython și rege? Și cât de sigură e legătura lui cu Litovoi și cu Litua?

Un act de recompensă, nu o cronică

Actul e o donație regală de recompensă: regele dăruiește sate unui fidel și invocă meritele lui militare. Nu e o relatare neutră a campaniei. Regele vorbește din perspectiva celui care răsplătește și descrie conflictul în limbajul fidelității și al necredinței. Cuvântul infidelitas („necredință”) spune care era poziția juridico-politică a adversarului față de rege; nu e o descriere independentă a lui, nici etnografică, nici morală.

Textul îl citim în ediția documentară a lui Fekete Nagy și Makkai, care dă textul latin și o traducere franceză^[1][2]. Citatul latin trebuie preferat rezumatelor moderne și paginilor populare.

Clauza decisivă

Lython woyuoda una cum fratribus suis per suam infidelitatem aliquam partem de regno nostro ultra Alpes existentem pro se occuparat et proventus illius partis nobis pertinentes nullis admonitionibus reddere curabat, sepedictum magistrum Georgium contra ipsum misimus, qui cum summo opere fidelitatis pugnando cum eodem ipsum interfecit et fratrem suum nomine Barbath captivavit et nobis adduxit, super quo nos non modicam quantitatem pecunie fecimus extorquere et sic per eiusdem magistri Georgii servitium tributum nostrum in eisdem partibus nobis fuerit restauratum.

„Lython voievodul, împreună cu frații săi, ocupase pentru sine o parte a regatului nostru aflată dincolo de Alpi și nu voia, în ciuda numeroaselor avertismente, să restituie veniturile acelei părți care ne reveneau nouă. De aceea l-am trimis împotriva lui pe numitul magistru Georgius; acesta, luptând cu mare credință împotriva lui, l-a ucis și l-a capturat pe fratele său numit Barbath, aducându-l la noi. Pentru acesta am obținut o sumă considerabilă de bani, iar astfel, prin serviciul aceluiași magistru Georgius, tributul nostru din acele părți a fost restaurat.”^[1]

Ce spune textul și ce nu spune

Un voievod, nu un „voievod vlah”. Titlul lui Lython este woyuoda, voievod. Cuvântul „vlah” nu apare în această frază. Textul atestă direct un conducător numit Lython, nu îl numește explicit voievod al vlahilor. Identificarea lui drept conducător al unei formațiuni vlahe vine din corelarea cu diploma din 1247, cu numele Litovoi/Lytuoi și cu istoriografia ulterioară.

O putere de familie. Lython apare „împreună cu frații săi”. Actul nu spune dacă frații aveau funcții egale, dacă formau o dinastie sau dacă erau doar aliați militari. Formularea sugerează totuși că rezistența nu era fapta izolată a unui singur om.

Venituri pe care regele le pretindea. Expresia proventus illius partis nobis pertinentes, „veniturile acelei părți care ne reveneau”, arată ce considera regele că i se datorează. Dovedește pretenția fiscală și juridică a regelui; nu dovedește că veniturile fuseseră strânse regulat înainte de conflict.

Un conflict armat real. Georgius a fost trimis cu o misiune militară, Lython a fost ucis, Bărbat a fost capturat. Actul nu spune cât a durat campania, unde s-a dat lupta și nici cu ce forțe.

Un rezultat fiscal. Regele a obținut de la Bărbat o sumă importantă de bani, iar tributul regal a fost astfel „restaurat”. Plata poate fi o răscumpărare, o amendă, o plată de supunere sau o combinație între ele. Expresia tradusă prin „sumă de bani” nu trebuie transformată automat într-o categorie juridică modernă precisă.

Când s-a petrecut?

Actul e din 8 ianuarie 1285, dar conflictul e mai vechi. Regele spune că s-a întâmplat când el „începuse să domnească după moartea preaiubitului său tată”, într-o perioadă în care era încă minor. Asta plasează conflictul în timpul domniei lui Ladislau al IV-lea, probabil după 1272, dar actul nu dă un an exact pentru campanie^[1]. Nu e corect să spunem fără rezervă că războiul a avut loc în 1285.

„Dincolo de Alpi”

Formula ultra Alpes descrie poziția teritoriului văzută dinspre rege. În contextul regatului ungar, ea e de regulă înțeleasă ca un spațiu de dincolo de lanțul carpatic. Actul nu are însă o hartă și nu spune la ce trecători sau masive se referă.

Formula nu poate fixa singură întinderea Lituei. Mai sigur, ea arată că, pentru cancelarie, acea parte a regatului era o zonă periferică sau transmontană, legată juridic de regat, dar greu de controlat efectiv.

Lython și Litovoi

Ediția documentară leagă numele lui Lython de tradiția documentară despre terra Litua, atestată în diploma ioaniților din 1247 și într-un act din 1288. Comentariul ediției observă că Lython ar putea fi același om cu Litovoi din 1247 sau un succesor al lui^[2].

Legătura are două niveluri, care trebuie ținute separat:

1. atestarea directă: actul din 1285 îl numește pe Lython voievod și descrie conflictul;
2. corelarea editorială: editorii îl compară cu Litovoi/Lytuoi și cu terra Litua.

Ce se poate spune este că între numele Litovoi/Lython și teritoriul numit terra Litua există o continuitate documentară probabilă. Ea stă în trei elemente: același nucleu de nume (Litua/Litovoi), un conducător cu titlul de voievod și o relație ambivalentă cu regalitatea ungară, între recunoaștere juridică, obligații fiscale și posibilitatea rezistenței armate.

De la 1247 la 1285

Pusă lângă diploma din 1247, mărturia din 1285 arată o etapă mai tensionată a aceleiași relații:

• în 1247, Litovoi apare într-un aranjament teritorial și fiscal;
• înainte de 1285, Lython e acuzat că reține veniturile regale;
• intervenția militară a regelui duce la moartea conducătorului și la capturarea fratelui său;
• plata obținută de la Bărbat e prezentată ca restaurare a tributului.

Succesiunea nu sugerează apariția bruscă a unei independențe, ci negocierea și renegocierea unei relații de suzeranitate, în care controlul efectiv al regelui putea varia. Cel mai probabil, Lython conducea o formațiune politică locală destul de puternică militar ca să rețină venituri și să reziste unei intervenții regale. Bărbat a fost probabil succesorul lui sau unul dintre membrii aceleiași structuri de putere, dar actul nu spune cum se transmitea conducerea.

Față de actele transilvănene din 1222–1224, actul din 1285 e mai explicit despre conflictul dintre rege și un conducător local, dar nu dă aceeași informație despre drumuri, resurse și drepturi de folosință.

Ce rămâne deschis

Actul nu răspunde la toate întrebările pe care i le punem. Nu știm sigur dacă Lython e Litovoi din 1247. Nu știm anul exact al războiului și nici unde se afla precis teritoriul „de dincolo de Alpi”. Nu știm ce fel de plată a făcut Bărbat, cât de întinsă era formațiunea lui Lython și ce legătură avea ea cu Seneslau, Ioan și Farcaș, numiți și ei în diploma din 1247. Și nu știm cât control a avut efectiv regele după ce își „restaurase” tributul și nici dacă tributul s-a plătit regulat după 1285.

Concluzie

Ce dovedește actul din 1285? Că un voievod numit Lython, împreună cu frații săi, a putut reține venituri revendicate de regele Ungariei într-o parte a regatului „de dincolo de Alpi” și a fost înfrânt printr-o intervenție militară. Moartea lui Lython și capturarea lui Bărbat au avut consecințe fiscale și politice: regele afirmă că și-a restaurat tributul în acea parte a regatului.

Documentul nu e nici dovada unei independențe complete, nici dovada unui control ungar efectiv și continuu. El descrie mai curând o frontieră politică negociată prin titluri, venituri, expediții militare și plăți de supunere. Legătura cu Litovoi și cu terra Litua e puternică, dar rămâne o reconstrucție istorică, nu o identitate demonstrată numai de actul din 1285.