Andreanumul din 1224: ce înseamnă „pădurea vlahilor și a pecenegilor”

În lista de privilegii pe care regele le acordă în 1224 coloniștilor germani din sudul Transilvaniei, documentul cunoscut ca Andreanum, se află o frază despre o pădure^[1]:

Praeter vero supra dicta silvam Blacorum et Bissenorum cum aquis usus communes exercendo cum praedictis scilicet Blacis et Bissenis eisdem contulimus…

În traducerea românească din Documente privind istoria României, regele le dă coloniștilor pădurea vlahilor și a pecenegilor, împreună cu apele, pentru folosință comună cu vlahii și pecenegii, fără obligația de a presta slujbă pentru aceasta^[2]. Ce este, de fapt, silva Blacorum et Bissenorum: un teritoriu al vlahilor, o graniță, un început de stat sau altceva?

Ca să răspundem, trebuie pusă alături de o expresie mai veche cu doi ani, terra Blacorum, „țara vlahilor”, dintr-un act din 1222. Cele două acte se citesc împreună, dar nu se confundă.

Un text păstrat prin copii

Andreanumul nu s-a păstrat în originalul din 1224. Textul a ajuns la noi printr-o tradiție documentară ulterioară, inclusiv prin inserarea lui într-o confirmare din 1317. Ediția online a Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen dă textul latin împreună cu aparatul privind copiile și confirmările^[1]. Citim, așadar, un text transmis prin confirmări, nu pergamentul din 1224.

Ce le dă regele coloniștilor

Actul stabilește drepturile coloniștilor germani dintr-un spațiu care merge de la Orăștie până la Baraolt și care include teritoriile secuiești din Sebeș și ținutul Daraus. Privilegiile sunt variate^[1][2]:

• sașii au un singur sigiliu, recunoscut de rege și de magnați;
• în anumite cauze sunt scutiți de jurisdicții străine;
• pot folosi martori din interiorul propriilor hotare;
• au drepturi comerciale și scutiri de vamă;
• primesc libertăți privind folosirea pădurii și a apelor, inclusiv a vadurilor.

Pădurea vlahilor și a pecenegilor face parte din această listă. Nu e tema actului, ci una dintre resursele pe care regele le include în privilegiu. Tocmai de aceea spune ceva despre vlahi: îi vedem nu printr-o descriere a lor, ci prin drepturile altora asupra unui spațiu pe care îl folosesc și ei.

Pădurea și apele: ale cui sunt?

Expresia „pădurea vlahilor și a pecenegilor” ar putea fi citită ca o proprietate: o pădure care le aparține. Textul nu spune asta. Formularea nu arată că pădurea era proprietatea privată, exclusivă, a vlahilor și a pecenegilor. Arată mai degrabă o resursă aflată în sfera daniei regale: regele o dă coloniștilor, iar folosirea ei e reglementată prin drepturi comune, împărțite cu vlahii și pecenegii.

Mai sunt două lucruri sigure. Pădurea nu vine singură, ci cum aquis, „cu apele”: e un complex de resurse, nu doar un nume de loc. Și, pentru folosirea ei, coloniștii nu datorează slujbă.

Al treilea lucru privește oamenii. Vlahii și pecenegii apar în act ca grupuri deja existente în acel spațiu, nu ca populații introduse prin actul din 1224. Folosința pădurii se exercită în comun cu ei.

Nici asocierea cu pecenegii nu trebuie trecută cu vederea. Vlahii nu apar singuri: pădurea e asociată vlahilor și pecenegilor. Asta arată un peisaj social mixt și o zonă de frontieră, nu o regiune definită exclusiv etnic.

Doi ani mai devreme: terra Blacorum

Cealaltă expresie vine dintr-un act pe care regestul din Documente privind istoria României îl datează înainte de 7 mai 1222^[2]. Andrei al II-lea le confirmă Cavalerilor Teutoni stăpânirea asupra Țării Bârsei și le acordă privilegii economice și militare. Printre ele: dreptul de a folosi șase nave pe Olt și șase pe Mureș pentru transportul sării, precum și mine de sare suficiente pentru aceste nave. Teutonii sunt scutiți de vamă când trec prin țara Secuilor și prin terra Blacorum. Autenticitatea privilegiului atribuit anului 1222 a fost contestată în istoriografie; aici îl citim așa cum îl redă regestul din DIR, fără a lua poziție în această dezbatere.

Din aceste rânduri se pot spune câteva lucruri:

• terra Blacorum era suficient de bine cunoscută ca să fie folosită ca reper într-un privilegiu regal;
• exista un traseu comercial care lega zona teutonilor de Olt, de Mureș și de minele de sare;
• trecerea prin țara vlahilor putea implica vamă, iar scutirea avea un conținut economic precis.

Actul nu spune însă cine conducea terra Blacorum și nici dacă termenul desemna o jurisdicție vlahă autonomă sau un teritoriu aflat sub autoritatea regală, dar locuit de vlahi. Expresia nu poate fi transformată într-o dovadă că exista deja un stat vlah. În latina diplomatică medievală, terra putea desemna un ținut, o regiune, un spațiu locuit sau o unitate de jurisdicție, iar aceste sensuri nu sunt echivalente.

Nici întinderea țării vlahilor nu se poate fixa din actul din 1222. Traseul comercial și relația cu Țara Bârsei, cu Oltul, cu Mureșul și cu ținuturile secuiești dau repere, nu o hartă completă.

Terra și silva nu sunt sinonime

Cele două formule spun lucruri diferite, în contexte diferite:

Formulă	Context	Ce atestă cu mai multă siguranță
terra Blacorum	vamă și trecere comercială, 1222	un ținut cunoscut ca „țara vlahilor”
silva Blacorum et Bissenorum	pădure, ape și folosință comună, 1224	o zonă de resurse asociată vlahilor și pecenegilor

Prima e un regionim (numele unei regiuni) folosit ca reper politic și geografic. A doua descrie un complex de resurse și drepturi de folosință.

Ce spun aceste acte despre vlahi

Actele din 1222 și 1224 nu descriu organizarea internă a vlahilor. Importanța lor e alta: îi plasează într-un spațiu juridic și economic folosit de autoritatea regală ungară, de Cavalerii Teutoni și de coloniștii germani din sudul Transilvaniei.

Puse alături de izvoarele bizantine ale secolului al XII-lea, cum sunt Anna Comnena și Ioan Kinnamos, actele transilvănene spun mai puțin despre mobilitatea militară a vlahilor, dar mai mult despre:

• infrastructura economică și drumurile sării;
• fiscalitate și vamă;
• resursele forestiere și ape;
• statutul juridic al comunităților;
• coexistența sau vecinătatea vlahilor cu pecenegii și cu coloniștii germani;
• felul în care regalitatea maghiară integra spațiile de frontieră în privilegii și danii.

Față de diploma cavalerilor ioaniți din 1247, actele din 1222–1224 sunt mai timpurii, dar mai puțin explicite despre conducătorii locali. În 1222–1224 avem un spațiu asociat vlahilor; în 1247 apar nume de conducători și formațiuni politice la sud și la est de Carpați. O continuitate geografică sau politică între cele două grupuri de documente nu trebuie presupusă fără argumente suplimentare.

Ce rămâne deschis

Actele nu spun cine conducea terra Blacorum și nici cât de mare era. Nu demonstrează că „țara vlahilor” din 1222 și „pădurea vlahilor și a pecenegilor” din 1224 aveau aceeași întindere. Și nu permit legarea directă a acestui spațiu de formațiunile politice vlahe numite în 1247.

Concluzie

Ce este, așadar, silva Blacorum et Bissenorum? O pădure, împreună cu apele ei, asociată vlahilor și pecenegilor, pe care regele o dă coloniștilor germani pentru folosință comună cu ei. Nu e proprietatea exclusivă a vlahilor și nici numele unui stat, ci un spațiu de resurse reglementat prin danie regală și drepturi comune.

Pusă lângă terra Blacorum din 1222, formula arată că vlahii erau o componentă stabilă și recunoscută a peisajului politic și economic transilvănean: într-un act regal, „țara vlahilor” servește ca reper teritorial și vamal, nu ca o etichetă etnică accidentală. Documentele nu permit însă o concluzie maximalistă. Ele nu descriu o administrație vlahă, un voievodat vlah, o frontieră exactă sau o independență politică.

Cea mai solidă formulare este aceasta: în 1222–1224 exista în sudul Transilvaniei un spațiu recunoscut prin prezența vlahilor, integrat în rețeaua regală de drumuri, vamă și resurse, într-un peisaj de frontieră împărțit cu secui, pecenegi, teutoni și coloniști germani.